ARGUMENT
Un
rol esenţial în evoluţia spirituală a copilului îl are arta cu atat mai
mult cand reflecta contactul cu frumuseţea mediului înconjurător.
Educarea gustului artistic, a sensibilităţii estetice
(artistico-plastice şi lingvistice) a elevilor contribuie la formarea
unei personalitati echilibrate, care va cultiva relaţii bazate pe
sentimente umane, pe principii de etică, estetică si echitate la locul
de munca. Imaginaţia îndrăzneaţă figurează printre cele mai de seamă
caltăţi ale om modern. Însuşirile personalităţii creatoare a elevilor
sunt polarizate de sensibilitatea acestora. Prelucrarea cu răbdare şi
pricepere a unor materiale diverse contribuie la formarea aptitudinilor
şi deprinderilor creativ-aplicative şi estetice.
Având în vedere nevoia de comunicare, de relaţionare cu persoane de
alte culturi care provin din diverse colţuri ale lumii, iar limba de
circulaţie internaţională este limba engleză, cei mici sunt încurajaţi
să se exprime artistic şi în altă limba, alta decat cea maternă.
Proiectul
de fata urmareste sa popularizeze importanta pastrarii traditiilor.
Pretutindeni în lume, omul marchează prin serbări schimbarea
anotimpurilor, traditia Craciunului a Pastelui, Serbarea Mamelor, Ziua
Copilului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu